O asemenea dronă, spun inventatorii, ar putea fi construită în 24 de ore, în cazul unor situaţii de urgenţă.
Inginerii au folosit o nouă tehnologie de printare 3D, numită fused deposition modelling (FDM), care nu foloseşte lasere, ceea ce face procesul de printare mult mai ieftin.
Prin depunerea, strat după strat, a unui polimer special, numit termoplastic, au fost construite părţile exterioare şi cele ce constituie armătura de ranforsare de la interior, iar prin asamblare, a rezultat corpul unei drone cu anvergura de 1,5 metri, dar care cântăreşte mai puţin de 2 kg.
Acesta a fost deja testat ca planor (fără sistem de propulsie), pentru verificarea calităţilor aerodinamice, iar inginerii lucrează acum la proiectarea unui motor corespunzător.
De asemenea, investighează posibilitatea de a folosi, în locul termoplasticului, nylon, care ar face drona cu 60% mai rezistentă, fără a-i spori greutatea.
Surse: Mail Online, The University of Sheffield / Credit foto: The University of Sheffield